joi, 7 februarie 2013

Jurnal de Berlinală. Luni, 4 februarie: Marea Dezamăgire

Eveniment mare în lumea filmului, după cum povesteam solemn acum vreo săptămână, într-un articol despre Berlinală. Peste 400 de filme de văzut în... 11 zile. Imposibil, chiar și două pe zi poate fi mult pentru că mai vrei să și înțelegi ceva din ele. Așa că dă-i și caută, selectează, fă un top. Muncă multă...
Dar chinul nici n-a început încă. Toate planurile atent clădite se pot duce pe râpă dacă nu știi când și unde să cumperi biletele. Sistemul de vânzare este unul imposibil. Are logica lui, dar te costă timp, nervi, alergătură.

Ziua 1


S-au deschis casele de bilete pentru Berlinală. Ne-am așezat frumos la o coadă imensă la unul din punctele de vânzare din Potsdamer Platz. Să fi fost cam 18:30. Rândul mergea lent și aveai impresia că te miști doar pentru că au mai renunțat unii din față. Eram aproape, simțeam respirația casieriței și deodată cineva a anunțat că la ora 20:00 fix se va închide casa. Mă uit la ceas, mai aveam 8 minute. În față, un grup de adolescente nehotărâte și o doamnă, aparent respectabilă, care s-a băgat peste noi pentru că cică și-a adus aminte că mai vrea un bilet.

Ajungem în față și ni se spune că se închide dar că la filmele pe care vrem să le vedem, biletele încă nu s-au pus în vânzare. Cum?! Adică nu putem să le luăm pe toate acum?! Nu? Casa pentru fiecare film se deschide cu trei sau patru zile înainte.

Ajung acasă, intru pe site-ul Berlinalei și mă pun din nou la punct cu sistemul de vânzare al biletelor. Îl citesc de vreo trei ori în germană și cam tot de atâtea ori în engleză, până când îmi dau seama de cum funcționează. Cât de cât. Descopăr că pot să fac o rezervare și online dar că biletul poate fi cumpărat tot cu trei sau patru zile înainte, începând cu 10 dimineața. Buuun! Mi-am făcut două agende: una cu filmele pe care vreau să le văd (vreo 15 la număr dar aici sunt incluse și scurt-metraje) și alta cu datele la care pot cumpăra bilete.

A doua zi urma să le cumpăr pe primele - online, speram eu. Seara, înainte de culcare, pică netul. Prima oară de când ne-am mutat aici. Mă rog, la început n-a mers vreo săptămâna dar asta nu se pune. Dau restart la modem. De vreo trei ori. Nimic! Pun mâna pe telefon și sun la depanări. Am ascultat melodia frumoasă, dar de așteptare, exact 34 de minute și 3 secunde. Cu inima cât un purice, am renunțat. Într-un târziu am adormit dar m-am trezit la 5 să văd dacă a revenit netul. Da, mergea!



Mascota Berlinalei

O parte din coada la bilete. Timp de așteptare: 1:30 h